”Scrie ca să nu pierzi florile gândului tău, pe care altfel, le ia vântul”. N. Iorga
”Fiecare zi pare prea scurtă pentru toate gândurile pe care le gândesc, pentru toate plimbările pe care vreau să le fac, pentru toate cărțile pe care vreau să le citesc și pentru toți prietenii pe care vreau să-i văd”. John Burrough


• 16.03.2011    Mi-au plăcut două citate, unul nu știu al cui este, cel de-al doilea este al lui Radu Gyr: ”În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe”. ”Înfrânt nu ești atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ți-s. Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis”! (Radu Gyr) Mi se par cumplit de reale, dar parcă mi-e greu să recunosc! Adică pot ajunge să cerșesc încă câteva clipe de viață? Oare câte vise din viața oricărui om rămân neîmplinite? Pentru că nu pot să cred că există vreun om fără vise și nici nu cred că are suficient timp în viața pământească să și le ducă toate la împlinire. Nu că nu ar vrea, dar poate nu are suficiente mijloace și poate nici suficientă ambiție, sau motivație. Dar poate că greșesc eu și lucrurile stau cu totul altfel! Oricum, cel care crede că-și poate împlini toate visele în viață, ori e un idealist, ori a găsit o metodă de a fenta...timpul. Sau ambele!
• 19.03.2011   Odată, mi-a spus un bătrân, înainte de a muri, că moartea l-a urmărit de mult timp în ultimii ani ai vieții; o simțea ca o umbră, îi simțea respirația rece în ceafă și deseori i se părea că o vede cu coada ochiului. Spunea aceste lucruri zâmbind, zicându-mi că știe că în curând îl va ”îmbrățișa”, dar că nu îi este deloc frică de ea. N-am prea luat în seamă aceste cuvinte sau mai bine zis nu le-am înțeles rostul, dar de atunci, ori de câte ori intru în câte un cimitir, parcă mi-a intrat în reflex să mă uit cu coada ochiului, poate dintr-o curiozitate morbidă de a o vedea! Mult mai târziu am înțeles rostul spuselor sale: moartea face parte din cotidian, ne urmărește credincioasă întregul periplu pe pământ și mă gândesc că atunci când ne vedem umbra reflectată de soare sau de lună, un element constitutiv al umbrei este chiar ea, făcându-și calculele așa, ca un soldat de trupă: A.M.R. ...atâtea zile! Aceste gânduri nu fac parte din ciclul ”Povestiri din criptă”, ci poate din ”Călătorie în real” și deseori mi-e ciudă că nu am capacitatea de a vedea lumea noastră în toate amănuntele, care uneori sunt extrem de importante. Amănunte esențiale, gesturi mici, cuvinte de abia șoptite...
• 19.05.2011  Am luat o mică pauză de 2 luni, dar să știți că nu am fost în vacanță, ci am muncit, poate mai mult ca niciodată, fiindu-mi în gând avva Aminna, care fiind întrebat de un ucenic ce trebuie să facă să se mântuiască, i-a răspuns: ”Precum melcul, după ce a trecut pe o frunză lasă o urmă strălucitoare în urma lui, așa ar trebui să facă și creștinul: faptele bune și sfințenia vieții lui să rămână după el”.
• Am  găsit niște citate care mi-au plăcut: ”Lacrimile izvorâte dintr-o patimă seacă foarte repede, dar atunci când lacrimile se nasc din frica de Dumnezeu, ele nu se usucă niciodată!” (Sf. Ioan Gură de Aur); ”Cea mai înverșunată luptă este cea cu tine însuți. Te afli în ambele tabere.” (Voltaire); ”Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un izvor de adâncă tristețe. Orice om pe care l-am iubit și nu mai pot să-l iubesc, înseamnă pentru mine un pas spre moarte. Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți!” (Geo Bogza); ”Să oferi prietenie cuiva care vrea dragoste e ca și cum ai da o bucată de pâine unuia care moare de sete” - nu știu al cui este, poate mă ajută cineva!
• 27.05.2011 În viață, se întâmplă deseori să pierdem, ne amărâm și suferim, dar se pare că totul are un scop și nimic nu este întâmplător. ”Ce-am avut și ce-am pierdut: Dacă nu ai pierdut nimic, fii fericit! Dacă ai pierdut ceva, fii fericit că nu ai pierdut mai mult! Dacă ai pierdut mult, fii fericit că nu ai pierdut totul! Dacă ai pierdut totul, fii fericit că nu mai ai ce pierde!” Chiar că este adevărat!
• 28.05.2011 Un prieten (un pic cam misogin) mi-a spus odată că acel chip al Evei cu mărul ispititor se regăsește de la copila mică la chipul de înger! Am vrut să-l contrazic, dar pe loc n-am găsit argumente prea puternice, așa că mai bine...m-am abținut! Astăzi era cât pe ce să-i dau dreptate, dar din nou...m-am abținut! Și bine am făcut, pentru că am reușit să-mi aduc aminte de Voltaire, pe care l-am citat mai sus. Dar nu sunt genul nici de a ”psalmodia” non-stop ”Piei Satano!” Am citit undeva că avva Pimen spunea unui ucenic de-al său: ”Dacă omul ajunge la vorba Apostolului Toate sunt curate pentru cei curați, se va vedea pe sine mai prejos decât toate creaturile!” Ucenicul însă îl întreabă: ”Cum pot eu însă să mă socotesc mai prejos decât un ucigaș?” Bătrânul i-a răspuns: ”Cine ajunge la vorba Apostolului și vede un ucigaș zice: Acesta a păcătuit o singură dată, eu însă ucid în fiecare zi”! Adâncă cugetarea...și câteodată înfricoșătoare! Te face să te simți ca și în ”Romanța soarelui” lui Minulescu: ”Răsar/ Mă-nalț/ Cobor/ Ș-apoi dispar...”
• 09.06.2011 Am avut săptămâna trecută aniversarea a 30 de ani de la absolvirea liceului. Am fost prezenți 13 colegi din 30...cred. A fost foarte plăcută reîntâlnirea cu oameni cu care ai împărtășit probabil cei mai frumoși ani ai vieții. A fost interesant de urmărit traiectoria fiecăruia, pentru că de fapt viața fiecărui om este ca traseul unei comete, pentru unii mai lină, pentru alții mai puțin lină, oricum toate acestea lasă urme mai mult sau mai puțin adânci pe frunte sau în limpezimea ochilor. Oricum, părerea unanimă a fost că acești ani au trecut mult prea repede și că ar fi nevoie de un ”radar” perpetuu care să mai domolească viteza nebună a timpului. Am făcut și haz de necaz: ne-am permis să ne închipuim că la aniversarea, de exemplu a 40 de ani..., atât de sclerozați am putea deveni încât să nu mai folosim nume, ci doar două ”indicative”: ”Moș Teacă” și ”Baba Cloanța”, pentru ușurarea...recunoașterii și eventual al conversației! Iar la aniversarea a 60 de ani, avem teribile speranțe în descoperirea ”limbajului telepatic” sau măcar a elixirului ăla mult căutat de unii. Dar vom vedea atunci! Oricum, Paul Coelho a fost genial când a scris următoarele rânduri: ”Toți oamenii la adolescență știu care este legenda lor personală. În acest moment al vieții, totul este limpede, totul este posibil și oamenii nu se tem să viseze și să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forță misterioasă încearcă încet, încet, să dovedească faptul că legenda personală este imposibil de realizat. Sufletul lumii se hrănește cu fericirea oamenilor sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia. Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor”.
• 18.06.2011 Am aflat al cui este citatul ”În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe.” Este spus de Nicolae Iorga, este mai complex și în consecință, și mai frumos: ”Se spune că este nevoie de un singur minut pentru a remarca o persoană deosebită, o oră pentru a o prețui, o zi pentru a o îndrăgi și a o iubi, dar îți trebuie o viață pentru a o uita. În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe!”. Și am mai găsit unul, care-i aparține lui Abu Bakhr: ”Să nu râzi niciodată de visurile cuiva. Oamenii care nu au visuri, nu au nimic...Viața este un vis pentru un înțelept, un joc pentru un prost, o comedie pentru cel bogat, o tragedie pentru cei săraci...”
• 30.07.2011 Spre disperarea multor apropiați, am o plăcere mai... ciudată, ca să-i spun elegant! Îmi plac furtunile de vară cu tunete și fulgere cât mai puternice; plouă de 2 zile de parcă ar fi octombrie târziu, iar mie mi s-a făcut dor de fulgere și tunete, mi s-a făcut dor de o furtună adevărată, cu tot aparatul de sunet și culoare. Sorin Cerin, într-o carte cu un an mai tânără decât mine, (”Cunoaștere”), spunea niște chestii interesante: ”Cunoașterea este  o furtună doar pentru superficial și o liniște pentru înțelept. Cunoașterea acestei lumi este liniștea care ascunde furtuna în buzunarul peticit al iluziei”. M-am gândit mult la originea acestei ciudățenii care uneori și pe mine mă uimește, la experiențele pe care le-am avut în copilărie, și cred că aproape am reușit să găsesc o explicație: faptul că după lumina fulgerului, uneori trece ceva timp până se aude tunetul, datorită diferenței de viteză a propagării celor două elemente simpatice mie, chiar îmi dau uneori senzația unei iluzii: a fulgerului fără tunet, sau invers, a tunetului fără fulger. Deseori, această iluzie am gustat-o și în zilele fără de furtună, dar împotriva celor spuse de autorul mai-sus pomenit, n-am simțit nici o liniște, ci mai degrabă am experimentat tristețea lui Bacovia. Dar ușurel am trecut și peste aceasta, gândindu-mă că ”Adevărata viață e o navigare în furtuni; marinarii nu iubesc portul decât pentru a se odihni și apoi a pleca din nou spre a se întoarce dintr-un vis și a pleca din nou în urmărirea altuia!” (Lucio Dambra). Oricum, mi-au plăcut dintotdeauna furtunile, apreciindu-le parcă și mai mult noaptea, când blitz-urile fulgerelor lasă o lumină specială, nepământească, unică, iar tunetul are o reverberație aparte: te străpunge, apoi pleacă în celălalt capăt al cerului, sătul și mulțumit că te-a devorat, că te-a făcut să închizi sau nu ochii! Dar poate numai mie mi se pare acest lucru și recunosc că ar fi posibil să am probleme de percepție: lumina e tot lumină înfricoșătoare, iar bubuitul, e înspăimântător, asurzitor și groaznic. Dar tot nu mă pot abține a pune o dublă întrebare retorică: de ce vă e frică de lumină? Oare ați auzit vreodată vreo muzică cu mai multe efecte ”heavy and drums” ca cea combinată dintre tunet și sfârâitul stropilor grei de apă amăgiți să muște ca dintr-un pământ al făgăduinței, o muzică la concurență cu cea a sferelor? N-aș crede! Iar atunci întrebarea n-ar mai trebui să fie retorică, n'est pas?
• 30.08.2011 Iarăși sunt nevoit să iau pauze lungi...și dese, dar nu neapărat numai din vina mea! Între timp s-a întâmplat ca așteptările să-mi fie răsplătite cu nici o oră de spectacol ales, pe care l-am savurat clipă cu clipă. Dar am uitat să vă spun data trecută faptul că și din punct de vedere al mirosului, am o plăcere teribilă! Pământul încălzit, emană la combinația cu stropii grei de apă un miros...de viață, reavăn, de ciuperci, dar poate că aceste comparații sunt aiurea. La fel, după calmarea show-ului, se simte în aer un miros special...de curățenie, de ozon (sau freon?), dar lăsând deoparte aiureala descrierii, vă las pe voi să găsiți combinațiile mai potrivite! Dac-or mai fi furtuni, căci în ritmul acesta...eu sigur voi deveni uituc!
• 17.09.2011 Am auzit mai demult o povestioară, pe care acum mi-am adus-o aminte. Iat-o, se numește ”INTERVIU CU DUMNEZEU”

-Ai vrea să-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Dacă ai timp… am răspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a răspuns:

-Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, apoi iarăși tânjesc să fie copii; că își pierd sănătatea ca să facă bani și apoi își cheltuiesc banii ca să-și refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat:

-Ca un părinte, care sunt câteva din lecțiile de viață, pe care ai dori să le învețe copiii Tăi?

-Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc și că durează mai mulți ani ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc dar pur și simplu nu știu să-și exprime sentimentele; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că de asemenea trebuie să se ierte pe ei înșiși.

-Mulțumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să știe?

Dumnezeu m-a privit zâmbind și a zis:

-Doar faptul că sunt aici, întotdeauna...”

Sper că v-a plăcut...chiar dacă ați mai auzit-o! Mi-a mai plăcut mult o rugăciune pe care am primit-o și în consecință, o dau și eu mai departe: ”Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei: Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.”